luni, 7 octombrie 2013

Educație prin film documentar- un atelier pentru profesori de științe umane și consilieri psihopedagogici

Am participat la acest atelier și am redescoperit ceva ce uit de multe ori, folosind prea des registrul verbal: anume că o imagine spune mai mult decât o sută de cuvinte. Dar când vine vorba de o suită de imagini, cu inspirație și pricepere așezate de o echipa dedicată, atunci chiar că mesajul este puternic și te pune în contact cu propriile valori. Este vorba despre documentarul „Școala noastră”, creat de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma, care ar putea fi folosit în activitățile cu elevii, dar și cu profesorii. Tocmai azi, când e Ziua Internațională a Profesorilor, acest atelier a fost pentru mine un bun moment de reflecție. Mulțumesc organizatorilor, Active Watch, prin Nicoleta Fotiade și Laura Orlescu, și îndrumătorilor în descifrarea documentarului Alexandru Solomon și Adina Brădeanu!!
iată și un interviu cu regizoarea filmului „Școala noastră” - Mona Nicoară
Dincolo de temele abordate în film: discriminare, drepturile minorităților, egalitatea de șanse prin educație, documentarul este emoționant prin felul sensibil, discret și empatic în care portretizează ceea ce este propriu unui copil, indiferent de etnie, anume: bucuria de a trăi, de a descoperi, de a se juca, de a-și face prieteni ...
Aceste bucurii sunt cele care intră cel mai puțin în calculul politic, administrativ, financiar al lumii celor mari și mulți ... 
consilier şcolar Luiza Ştefan

Notă: Articolul este preluat de pe blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. Vezi AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu