luni, 27 ianuarie 2014

Două fete minunate și poveștile lor!

Aici:


http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2014/01/la-povesti-cu-clara-despre-povesti.html

și

aici:

 http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/search/label/pove%C8%99ti%2Fparabole


Clara Ruse - autorul Poveștilor care vindecă
și Luiza Ștefan - rubrica Povestea de duminică...

vineri, 24 ianuarie 2014

Povești care vindecă






POVEŞTI CARE VINDECĂ

Colecţia de faţă cuprinde o serie de lucrări destinate atât copiilor, cât şi părinţilor sau bunicilor. În timp ce se pot constitui şi într-un instrument pentru persoanele care lucrează cu copiii şi se adresează dificultăţilor acestora (învăţători, consilieri şcolari).

Fiecare dintre cele cinci apariţii cuprinde trei tematici, repartizate astfel:

1. Şi-n situaţii dificile poţi vedea o licărire – include următoarele tematici: divorţul părinţilor, decesul unei persoane apropiate, supraprotecţia.

2. Idei bune pentru tine ca sa-ţi fie mult mai binesurprinde relaţia părinte – copil, dezvoltarea abilităţilor sociale şi aduce în discuţie cu ce se ocupă psihologul, psihiatrul şi consilierul şcolar şi când este necesar să apelăm la aceşti specialişti.

3. Când la şcoală nu-i uşor poţi găsi un ajutor – tratează atenţia, motivaţia pentru învăţare, fobia şcolară.

4. Ce să faci interior ca să creşti mulţumitor – curpinde următoarele teme: regresia, rezistenţa la frustrare,  minciuna.

5. Poate ţine şi de tine cum treci prin stări dificile- vizând timiditatea, comportamentele agresive şi depresia.

Autorul prezentelor lucrări este psihoterapeut şi psiholog educaţional, adresându-se copiilor, adolescenţilor şi familiilor acestora, precum şi profesorilor şi învățătorilor lor. Lucrarea de faţă a fost concepută în urma dificultăţilor, cu frecvenţa sau impactul cel mai mare, surprinse în cabinet.

Noutatea materialului constă în specificul foarte concret, cu o aplicabilitate imediată a informaţiilor oferite. Acesta explică problematicile vizate pe înţelesul aparţinătorilor, oferă recomandări de activităţi în vederea susţinerii copilului şi prezintă o metaforă adresată copilului sub formă de poveste pe care se poate lucra prin întrebările de la sfârşitul textului. Fie că cel căruia îi cad în mână este adultul sau copilul, învăţătorul sau bunicul, lucrările sunt foarte prietenoase cu cititorul.

Ilustraţiile, însoţind poveştile terapeutice, amplifică efectul vindecător al acestora, dând viaţă personajelor şi dificultăţilor acestora.

Mai mult decât atât, această colecţie aduce împreună copilul şi familia sa, sugerând desfăşurarea de activităţi comune, menite să optimizeze relaţia părinte-copil.

Materialele prezentate dumneavoastră au fost deja folosite în cabinet, în lucrul cu copilul şi familia acestuia. Rezultatele au fost spectaculoase. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele care a condus la apariţia lucrării de faţă.

Vă dorim o lectură plăcută şi vă urăm să reuşiţi să întreprindeţi schimbările necesare pentru a vă putea bucura de viaţa pe care v-o doriţi şi pe care o meritaţi!

Autorul,
Clara Ruse.

miercuri, 23 octombrie 2013

Poveşti de duminică...

  • Vă semnalăm pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București o serie de POVEŞTI DE DUMNICĂ frumos prezentate  de doamna consilier şcolar Luiza Ştefan.
  •  
  •  Povestea de dumninică, 13 octombrie: "M-am gândit ca la sfârșitul săptămânii, când ne tragem sufletul pentru o nouă „cursă”, să postez aici, regulat, o poveste pentru cei mici, dar și pentru cei mari - știut fiind că toți avem nevoie de povești. Am să încep cu Povestea creionului, atribuită scriitorului Paulo Coelho... "  AICI 
  • http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-povestea-creionului.html

  • Povestea de duminică, 19 octombrie - Răbdare: "Iată, așa cum am propus și săptămâna trecută, povestea de duminică. Am ales-o fiindcă ea continuă într-un fel postarea anterioară despre copiii - provocare..." AICI 

    http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-rabdarea.html

luni, 7 octombrie 2013

Copiii cu CES și profesorul de sprijin

Cabinetul de consiliere școlară din Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București colaborează cu doi profesori de sprijin ce vin în ajutorul copiilor cu cerinte educaționale speciale din școala noastră: prof. Elena Nițu, Școala Specială nr.4 și prof. Liliana Tudorache, Școala Specială nr.1. Iată mai jos un material de informare scris de doamna profesor de sprijin Elena Nițu despre ceea ce înseamnă CES și despre rolul profesorului de sprijin:


C.E.S., PROFESOR ITINERANT ȘI DE SPRIJIN, CERTIFICAT DE  ORIENTARE  ȘCOLARĂ ȘI  PROFESIONALĂ
1. Cine sunt copiii cu C.E.S.? 
Sunt acei copii ale căror cerințe/nevoi speciale sunt de natură educațională și rezultă din deficiențe mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinși în categoria copiilor cu c.e.s. și unii copii ocrotiți în instituții rezidențiale, precum și anumiți copii/elevi ce prezintă tulburări/dificultăți de învățare și/sau adaptare școlară.
Unii copii au dificultăți în comunicare, alții diferențiază mai greu sunetele și se exprimă defectuos; alți copii percep cu dificultate spațiul și se orientează cu greu în acesta; unii copii au nevoie de mai mult timp și de explicații în plus pentru a înțelege ce îi spune părintele sau educatorul; unii copii au dificultăți de concentrare a atenției sau le este greu să stea liniștiți pe scaun; alți copii au ritm mai lent în gândire sau în mișcări sau sunt copleșiți de emoții și nu fac față sarcinilor la întreaga lor capacitate.

Toți acești copii cu dificultăți în diferite arii (atenție, limbaj, gândire, motricitate, memorie, orientare spațială, afectivitate, etc.) nu sunt copii buni sau răi, deștepți sau proști. Sunt copii cu cerințe educative speciale. Ei au nevoie din partea celor din jur, în special a părinților, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, de un plus de atenție, de educație individualizată, de multă răbdare și înțelegere. 

 2.  Cine este profesorul itinerant și de sprijin?

Este cadrul didactic cu studii superioare în domeniul psiho-pedagogic care desfășoară activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu cerințe educaționale speciale integrate în unitățile de învățământ de masă, în colaborare cu toți factorii implicați (educatori, învățători, diriginți, profesori, logopezi, consilieri, medici, etc).


3. Care sunt atribuțiile și rolul profesorului itinerant și de sprijin într-o grădiniță/școală normală?
  • Să participe în timpul orelor de predare-învățare, la activitățile pe care le desfășoară în clasă educatorul/învățătorul/profesorul (în calitate de observator, consultant, coparticipant);
  • Să desfășoare  activități de tip terapeutic-cognitiv-ocupațional;
  • Să propună și să realizeze materiale didactice individualizate, în funcție de dificultățile de învățare ale copiilor/elevilor;
  • Să elaboreze și să realizeze planul de intervenție personalizat, precum și adaptarea curriculară, în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă;
  • Să realizeze o integrare eficientă în colectivul clasei/școlii a elevului cu c.e.s., prin colaborare cu profesorii unității de învățământ în care este înscris acesta;
  • Să-l ajute pe părinte să înțeleagă la ce nivel se află copilul;
  • Să consilieze și să colaboreze cu părinții copiilor care beneficiază de serviciile de sprijin;
  • Să-l sprijine, emoțional și educațional, pe copilul în dificultate;
  • Să colaboreze cu educatorii/ învățătorii/ profesorii din grădiniță/școală, în vederea adaptării programei la nivelul de înțelegere al copilului;
  • Să susțină punctele tari, pozitive ale copilului/elevului cu cerințe educative speciale sau în dificultate.

4.  Ce nu face profesorul de sprijin?

  •  Nu oferă meditații la disciplinele de bază (limba română, matematică) sau alte discipline școlare;
  • Nu rezolvă problemele din familia copilului;
  • Nu se ocupă de toate dificultățile cu care se confruntă copilul. 
 5. Care sunt principalele instrumente ale profesorului itinerant și de sprijin?
  • Adaptarea curriculară – corelează conținuturile curriculumului național cu posibilitățile elevului cu CES, din perspectiva finalităților procesului de adaptare și de integrare școlară și socială a acestuia;
  • Programul de intervenție personalizat – instrument de proiectare și implementare a activităților educațional-terapeutice, folosit pentru eficientizarea activităților de intervenție;
  • Teste de evaluare diferențiată, lucrări și teze adaptate la nivelul de dezvoltare a copilului.

         6. Ce este certificatul de orientare/reorientare școlară și profesională?

 Este un act elaborat de către Serviciul de Evaluare și Orientare Școlară și Profesională (SEOSP) din cadrul Centrului Municipiului București de Resurse și de Asistență Educațională (CMBRAE) cu scopul integrării/reintegrării cât mai eficiente a copiilor/elevilor/tinerilor cu CES. În funcție de datele evaluării complexe (medicale, psihologice, sociale, etc),  copilul cu CES poate fi orientat:


  • într-o grupă/clasă dintr-o unitate obișnuită  de învățământ;   
  • într-o școală/grădiniță de masă, cu sau fără servicii de sprijin; 
  • într-o unitate de învățământ special; 
  • într-o anumită meserie/meserii (învățământ profesional); 
  • școlarizare în regim de zi/în regim de internat

        7. Ce copii din învățământul de masă pot beneficia de servicii de asistență psiho-educațională?

  • Cei cu certificat de încadrare într-un grad de handicap (fizic, psihic, locomotor sau asociate) eliberat de comisia pentru protecția copiluui din cadrul DGASPC; 
  • Cei cu certificat de orientare școlară și profesională eliberat de COSP din cadrul CMBRAE. 
  •  
  • Articolul este preluat de pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. consilier şcolar Luiza Ştefan Vezi AICI.

Tulburările de învățare: dislexia, disgrafia, discalculia

Următorul material este scris  de doamna profesor de sprijin Elena Nițu și prezintă pe scurt tulburările de învățare ce pot fi depistate la clasele primare. Informațiile de mai jos sunt deopotrivă pentru profesori și părinți:

Tulburări de învăţare au acei copii la care rezultatele obţinute la citit-scris sau socotit rămân mult sub rezultatele aşteptate, raportate la nivelul capacităţilor intelectuale şi la efortul depus pentru învăţare. Tulburările de învățare nu se explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare sau factori emoţionali. Nu depind de naţionalitate sau de nivelul socio-cultural al familiilor. Au la bază o disfuncţie neurologică, dar sunt influenţate şi de ereditate.
Factori de risc:   
  • există şi alţi membri ai familiei care au avut probleme cu citirea, scrierea corectă, matematica, învăţarea unor limbi străine;
  • se poate presupune existenţa unor leziuni mărunte ale sistemului nervos, datorate problemelor din timpul sarcinii, naşterii premature, unor leziuni suferite în timpul naşterii, unor complicaţii la naştere (ex. lipsă de oxigen), unor leziuni din perioada copilăriei mici sau unor boli însoţite de temperatură ridicată; 
  • obligarea copilului stângaci să folosească mâna dreaptă.
Formele tulburărilor de învăţare:
  • Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
  • Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
  • Discalculia = tulburare de calcul matematic
Tulburarea de citire (dislexie)
  • Copilul citeşte deosebit de lent;
  • Face multe greşeli în citirea cuvintelor, textelor:
  • Confundă litere – mai ales pe cele asemănătoare din punct de vedere grafic (exemplu: u-n, b-d, f-t ) sau pe acelea asemănătoare din punct de vedere fonetic (exemplu: f-v, s-z);
  • Omite sau adaugă litere, silabe, cuvinte;
  • Citeşte în sens invers (de la dreapta la stânga) unele silabe, cuvinte scurte;
  • Citeşte greu, silabisind cuvintele lungi;
  • Înţelege partial conţinutul unui text;
  • Greşeşte frecvent rândul în citirea textului;
  • Nu citeşte cu plăcere, ocoleşte citirea, pe cât este posibil;
  • Oboseşte foarte tare în timpul cititului, deseori refuză să citească sau recurge la plâns;
  • A învăţat încet şi greu literele în clasa I;
  • A învăţat greu citirea silabelor.
Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba dezvoltare sau tulburarea unor capacităţi parţiale (dezvoltarea slabă a motricităţii; echilibrului şi orientării în spaţiu; schemei corporale; percepţiei vizuale, auditive şi tactile; memoriei, precum şi deficienţe în prelucrarea secvenţială a informaţiei). În cazul copiilor dislexici trebuie înţeles şi acceptat faptul că performanţa scăzută a copilului nu se explică prin lene, prostie, neatenţie sau lipsă de caracter, ci este cauzată de dislexie.

Tulburarea de scriere (disgrafie)
  • Ritmul scrierii este prea lent, pentru îndeplinirea unor sarcini în scris are nevoie de un timp de execuţie peste medie;
  • Face multe greşeli la scriere;
  • La scriere face greşeli asemănătoare cu cele de la citire;
  • Confundă literele (confuzii repetate sau ocazionale);
  • Confundă literele a căror scriere începe asemănător sau literele asemănătoare ca formă scrisă;
  • Se opreşte de multe ori în timpul scrisului, gândindu-se la forma literei următoare;
  • Omite sau adaugă litere, silabe;
  • Omite sau scrie de mai multe ori acelaşi cuvânt în propoziţie;
  • Scrie cuvinte legate sau chiar întreaga propoziţie într-un cuvânt;
  • Inversează silabele;
  • Scrie cuvinte fără sens pe baza asemănărilor fonetice;
  • Desparte incorrect cuvintele în silabe;
  • Scrierea este urâtă, dezordonată, indescifrabilă, caietul este mâzgălit;
  • La scrierea după dictare rămâne în urmă faţă de colegi, reţine greu propoziţia dictată;
  • Copiază incorect textul de pe tablă;
  • Nu utilizează în scriere regulile gramaticale învăţate;
  • Alcătuirea de propoziţii este deficitară, propoziţiile sunt incorecte din punct de vedere gramatical, fără sens,  în ciuda faptului că oral poate alcătui propoziţii corecte;
  • Nu scrie cu plăcere, este greu de motivat pentru îndeplinirea unor sarcini legate de scris.
Tulburarea de calcul (discalculie)
  • Noţiunea cantităţii nu este formată;
  • Întâmpină greutăţi în efectuarea celor patru operaţii de bază (adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea);
  • Calculează lent, nesigur;
  • Este incapabil să înveţe tabla înmulţirii deşi face repetări nenumărate;
  • Reţine greu expresii, reguli matematice;
  • Scrie greşit cifre după dictare, citeşte greu cifrele scrise;
  • Îi este greu să copieze corect cifre;
  • E dificil să înveţe ordinea numerelor, omite, schimbă locul numerelor într-o înşiruire crescătoare sau descrescătoare;
  • Omite, scrie în locuri greşite sau schimbă locul unor cifre în timpul rezolvării unor exerciţii sau probleme;
  • Nu înţelege problemele matematice, nu ştie să traducă în limbaj matematic, să extragă esenţialul, este incapabil să înceapă individual rezolvarea unei probleme;
  • Încurcă ordinea de efectuare a operaţiilor;
  • Deteriorarea capacităţilor aritmetice nu se explică prin retard mintal, nici prin învăţare necorespunzătoare.
  Articolul este preluat de pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. consilier şcolar Luiza Ştefan. AICI

Educație prin film documentar- un atelier pentru profesori de științe umane și consilieri psihopedagogici

Am participat la acest atelier și am redescoperit ceva ce uit de multe ori, folosind prea des registrul verbal: anume că o imagine spune mai mult decât o sută de cuvinte. Dar când vine vorba de o suită de imagini, cu inspirație și pricepere așezate de o echipa dedicată, atunci chiar că mesajul este puternic și te pune în contact cu propriile valori. Este vorba despre documentarul „Școala noastră”, creat de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma, care ar putea fi folosit în activitățile cu elevii, dar și cu profesorii. Tocmai azi, când e Ziua Internațională a Profesorilor, acest atelier a fost pentru mine un bun moment de reflecție. Mulțumesc organizatorilor, Active Watch, prin Nicoleta Fotiade și Laura Orlescu, și îndrumătorilor în descifrarea documentarului Alexandru Solomon și Adina Brădeanu!!
iată și un interviu cu regizoarea filmului „Școala noastră” - Mona Nicoară
Dincolo de temele abordate în film: discriminare, drepturile minorităților, egalitatea de șanse prin educație, documentarul este emoționant prin felul sensibil, discret și empatic în care portretizează ceea ce este propriu unui copil, indiferent de etnie, anume: bucuria de a trăi, de a descoperi, de a se juca, de a-și face prieteni ...
Aceste bucurii sunt cele care intră cel mai puțin în calculul politic, administrativ, financiar al lumii celor mari și mulți ... 
consilier şcolar Luiza Ştefan

Notă: Articolul este preluat de pe blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. Vezi AICI.